Amintiri din copilarie!

   De cand ma stiu am aratat lumii partea exteriorizata din mine,ca sa-mi pot ascunde cat de bine pot neadaptibilitatea la tot ceea ce ma inconjoara.Desi  m-am nascut intr-o familie numeroasa ,niciodata nu am simtit pe de-a intregul ca fac parte din familia aceea,in copilaria mea totul mi se parea gri,exceptie facand bradul inpodobit de Craciun si luminitele din el,care ma faceau sa stau sa le privesc ore in sir visand la cate si mai cate,pana intr-un tarziu adormeam dusa,parca dorindu-mi sa trec puntea de fiecare data dincolo de viata,curiozitate de copil  maturizat prea devreme!...Cuvantul :Te iubesc :nu a existat niciodata in familia mea,stiu doar ca desi nu o aratam fiecare ,de la mic la mare ,eram oarecum inspaimantati de ziua de maine.In viata de familie am jucat un rol,de copil oarecum ascultator,facand ceea ce puteam sa multumesc parintii ,la treburile casei...Afara la joaca, eram  cea visatoare uitand de tot si de toate,tin minte ... stateam ore intregi si ma jucam,nici nu-mi pasa de mancare...cu chiu cu vai ma duceam in casa...La scoala am fost intodeauna cea mai interiorizata persoana,neincrezatoare,tematoare,razvratita total impotriva institutiei scolare,si a competitiei si diferentelor care se dadeau intre elevi si nu numai...Totul in jurul meu era ca o iarna geroasa nesfarsita,fara pic de culoare...Anii au trecut,eu am crescut odata cu ei,acum sunt o femeie in toata varsta,care incerc sa ma bazez pe fortele proprii,sa-mi pot pastela mult mai mult viata ...Inca sunt o interiorizata,desi poate multa lume din jurul meu ar spune contariul,eu iubesc singuratatea ...Golul pe care toata lumea presupun ca-l are,si-l constientizeaza mai devreme s-au mai tarziu,nu stiu inca reteta potrivita pentru a-l umple...Sper sa fiu norocoasa sa-l descopar cat mai curand:)
                                               Pace si iubire,Carcotasule!